Fără teama de a zgândări tabuurile unui subiect considerat fixat definitiv în istorie, interpretat sacrosanct şi prin urmare intangibil, Lucian Boia ridică cu calmul binecunoscut încă un văl de pe proprii noştri ochi istorici. Deşi îndeobşte se credea că intrarea României în război se bucura de susţinerea întregii clase politice, volumul prezintă şi cealaltă jumătate a istoriei. Filofrancezii, susţinători ai intrării României în război de partea Antantei au avut de înfruntat o îndârjită replică din partea susţinatorilor Puterilor Centrale. Aceştia din urma, germanofilii (termen ajuns până la noi mai degrabă cu un înţeles peiorativ) nu reprezentau deloc o minoritate intelectuală, ba mai mult, se bucurau de aderenţa unui impresionant număr de oameni politici şi intelectuali de primă mână din cele mai diverse domenii. Fie ca era vorba de o credinţă sinceră în deloc imposibila pe atunci victorie a Puterilor Centrale, fie de teama faţă de Rusia, intelectuali care în alte condiţii ar fi fost antagonişti pe scena politică, au format o serioasă opoziţie discursivă faţă de proiectul antantofil.

Volumul bine documetat, argumentat şi beneficiind de inconfundabilul stil Boia e structurat pe trei părţi:

i) prima, radiografiaza contextul politic şi intelectual al României ce tocmai se pregătea să intre în război; ii) a doua, compusă dintr-un compendiu de 60 de intelectuali filogermani, cu arii de specialitate dintre cele mai diverse şi în fine, iii) o a treia parte care analizeaza soarta susţinătorilor Puterilor Centrale dupa încheierea războiului.

Lucian Boia nu tranşeaza istoria, nu aruncă cu sentinţe, lăsând la buna-credinţă analitică a cititorului concluziile. Implicarea şi mai ales destinul germanofililor după încheierea războiului e analizat atent, arătându-ne ca au existat germanofili şi… germanofili, unii care-şi fac cunoscute tranşant opţiunile, pe când alţii şi le-au exprimat mai în sotto voce.

Interesantă îmi pare analiza din prima parte a volumului dedicată presei vremii,- analiză care radiografiază poate cel mai bine opiniile divergente la nivelul societăţii româneşti cu privire la tabăra beligerantă ce trebuia susţinută, aspect care poate valida presupunerea că asupra subiectului şi concluziilor istorice îndeobşte cunoscute s-a păstrat o complice tăcere.

Concluzionând, istoricul Lucian Boia ne reliefează o Românie interbelică atent analizată, fentând atât tentaţiile organiciste cât şi demitizarea implozivă doar de dragul de a demitiza. Că ne place ori nu în funcţie de unghiul în care privim, volumul ,,Germanofilii…’’ reprezintă o lectură obligatorie pentru întelegerea mentalului colectiv românesc din preajma primului război şi mai ales, lansează în ,,istelosfera’’ românească curajul de a vorbi deschis despre un capitol deloc comod.

Marius Balos

sursa: http://geopolitikon.wordpress.com/2010/04/02/02apr2010-revenim-asupra-celei-mai-recente-carti-a-prof-lucian-boia/

Istoriografia occidentala a adoptat de ceva vreme in limbajul academic, doi termeni izolaţi din păcate in cercetarea istorică românească. Majoritatea studiilor cu privire la tribulaţiile României interbelice au lăsat între paranteze biopolitica ca element doctrinar, insistându-se fie pe mentalul religios, ori pe cel literar în asamblarea identităţii naţionale din prima parte a secolului XX. Exceptând unii cercetători români stabiliţi peste hotare (Maria Bucur, Radu Ioanid, Marius Turda ş.a.) ori din ţară (Viorel Achim) care au analizat implicaţiile teoriilor rasiale in România interbelică, biopolitica şi implicaţiile pe care acest subiect le implică în fundamentarea mesajul national-extremist sînt adesea pe nedrept ignorate. Biopolitica şi pandantul ei sereologia, au reprezentat o gândire deloc anodină in România dintre cele doua războaie mondiale, acutizându-se discursiv odată cu explozia doctrinară fascistă.

Prin biopolitică1 se va înţelege in următoarele rânduri, apetenţa unor antropologi şi sociologi români interbelici de a teoretiza şi promova aplicarea teoriilor rasiale ale vremii, ca modelare a noii Românii.

Scurtă introducere în ştiinţele biopolitice

La nivel european, sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX cunoaşte incercarea antropologilor şi sociologilor de a indentifica, analiza şi încadra diversele tipuri interpretate distinct-rasiale. Conform cercetătorului Marius Turda2, rasa reprezenta atât o entitate fizică, cât şi un artefact cultural3. O pleiadă de ipoteze lansate în mediul academic ale timpului clasificau si reclasificau diversele tipologii umane în funcţie de cutia craniana. Trei definiţii ale clasificărilor rasiale aveau să cunoască o mai largă circulaţie în epocă, in funcţie de autorii lor: antropologul francez Joseph Deniker (n. 1852 – m. 1918) care identificase şase rase europene primare, cartograful american William Ripley (n. 1867—m. 1941) care încadrase tipologiile rasiale în trei subtipuri şi antropologul german Hans F. K. Gűnter (N. 1891—m. 1968) care identificase cinci rase europene distincte. Odată cu începutul secolului XX, cercetările purtate de către imunologul Karl Landsteiner care descoperise grupele sanguine umane avea să dea naştere unui alt concept de clasificare rasială, şi anume sereologia, ca disciplină dedicată îmbunătăţirii asistenţei medicale. Cu timpul, în cercetarea rasială a vremii, clasificarea indivizilor dupa grupa sanguină se va impune în detrimentul clasificarilor după cutia craniană.

Biopolitica româneasca între cele două războaie mondiale

Regatul României a ieşit din tranşeele Primul Razboi Mondial cu teritoriul aproape dublat. Făurirea României Mari a fost interpretată de unii naţionalişti români ca o dovadă a superiorităţii rasiale româneşti asupra celorlalte naţiuni ieşite învinse din tranşeele primului război mondial. Se desluşeşte un aspect interesant. Fosta idee a latinităţii poporului român4 care animase generaţiile trecute de militanţi naţionalişti români este treptat înlocuită cu redescoperirea trecutului dacic, glorificarea unor virtuţi considerate moştenite de la daci, răspândirea mândriei ,,morţii legionare’’-, definiţie care va anima în epocă zeci de mii de tineri fanatizati înrolaţi în mişcarea legionară. Dacismul astfel reconfigurat, ca element prim al spiritualităţii româneşti va putea fi recognoscibil peste ani şi în protocronismul ceauşist. Astfel, sfinţenia termenului de naţiune (interpretată ca un organism viu, cu viaţă şi cu moarte), statul etnic, devin crezuri transcendente.

Critici literari şi filosofi români au uzitat în scrierile lor de argumentele rasiale ale unor antropologi şi eugenişti pentru a glorifica sângele românesc din cele patru puncte cardinale. Totuşi, ideea rasială a românismului are rădăcini ceva mai vechi. Aşa cum arată Victor Neumann in cartea ,,Neam, popor sau naţiune?’’5, ideologia rasială româneasca poate fi întâlnită la intelectualii români cu precădere în secolul XIX. Însă abia cu tonifierea extremei-drepte la nivel european ca urmare a inabilelor tratate de pace de dupa Primul Război Mondial se poate vorbi de structurarea programelor eugenice şi în spaţiul românesc.

Unul din primii antropologi care a desfăşurat cercetări asupra populaţiei româneşti din atât inainte de 1918 (asupra românilor transilvăneni), cât şi după, a fost Eugene Pittard. Antropologul francez sublinia diferenţele rasiale din punctul de vedere al clasificării cutiei craniene dintre românii transilvăneni, respectiv bucovineni care erau bralicocefali şi cei din Vechiul Regat care erau dolicocefali. Anatomistul Victor Papilian va sublinia peste câţiva ani aceeaşi diferenţă între românii transilvăneni şi cei din Vechiul Regat.

În anul 1926, medicul Iuliu Moldovan va publica lucrarea ,,Biopolitica’’ în care va expune principiile după care credea el ca rasa românească ar putea fi îmbunătăţită. Eugenistul Iuliu Moldovan, membru al Academiei Române insista ca biopolitca să devină politică naţională şi să fie implementată de guvernele ţării.

Cu precădere, se impune părerea general acceptată în mediile naţionaliste că poporul român beneficiază de calităţi rasiale superioare, doar astfel putându-se explica supravieţuirea românilor după atâtea secole de dominaţie străină. În studiile vremii, Transilvaniei îi revine un loc privilegiat, ca o zonă centrală a românismului (spre deosebire de periferica Basarabie) şi beneficiara unui arhetip distinct moştenit de la daci.

Antropologul Petru Râmneanţu s-a ocupat cu precădere de minorităţile naţionale din România interbelică, cercetările sale focalizându-se cu precădere asupra populatiei de secui din Transilvania şi de ceangăi din Moldova, ambele populaţii fiind subsumate arhetipului rasial românesc.

Odată cu gâtuirea fragilei democratii româneşti şi impunerea legilor rasiale, dar mai ales dupa instaurarea regimului autoritar al mareşalului Antonescu în toamna lui 1940, biopolitica capătă nuanţe tot mai accentuate în masurile guvernamentale ale politicienilor români. De exemplu, dupa instaurarea guvernului legionar, sociologul Traian Herseni avea sa propună instaurarea introducerea fără menajamente a legilor rasiale, de decăderea naţiunii române fiind vinovate în concepţia lui elementele rasiale care ar fi parazitat trupul românesc prin sângele lor, ţiganii, respectiv evreii.

Mitul rasial al eugeniştilor români nu poate scăpa istoricilor care se apleacă asupra României interbelice6, neutralizarea ori indexarea ca insignifianta a acestui aspect blurează privirea de ansamblu a epocii de un aspect germinativ în secolul XIX dar exploziv în secolul XX.

Marius Balos

1. Termen ambivalent, cu diverse interpretări de la Michel Foucault, până la Antonio Negri.

2 Istoric la Universitatea Oxford Brookes din Marea Britanie.

3 Slavic Review, Vol. 66, No. 3.

4 Care a făcut ,,carieră’’ mai ales prin Şcoala Ardeleană.

5 Victor Neumann: ,,Neam, popor sau naţiune?’’, Ed. Curtea Veche, 2005.

6 Până acum, cea mai buna analiză a politicilor rasiale din spaţiul românesc, în opinia mea, rămâne cartea cercetătoarei Maria Bucur: ,,Eugenie şi modernizare în România interbelică’’, Ed. Polirom, 2005.

Avem postul public de televizune (TVR) care a servit enorm revolutiei si care dupa aceasta lupta sangeroasa a devenit un important mijloc de comunicare pentru FSN si in special pentru liderii politici de la conducerea tari. In ceea ce priveste presa scrisa avem doua principale publicatii care din puncte de vedere politic se vor situa in puncte diferite. Astfel avem “Adevarul” care se situeaza cu puterea in stat si “Romania Libera” organ de presa asociat cu opozitia si mai exact cu partidele istorice. Acestea se vor ocupa cum a facut si “Scanteia” cu promovarea liderilor politici din taberele pe care le sustineau dar si valorilor si convingerilor acestora, iar ca un plus se mai ocupau si cu atacarea liderilor adversi partidului pe care il sustineau sau de care depindeau.

Din incercarile de reglementare a situatiei mass media din Romania atat prin legi promovate de catre guverne, Clubul Roman de Presa etc. dar si din cauza presiunii pe care Uniunea Europeana o aplica Romaniei pentru a incerca sa rupa aceasta legatura de dependent a mass media fata de politic, a dus ca incepand din anul 1993 sa apara primele posturi de televiziune private si in tara noastra, fie ca au aparut cu capital autohton sau cu capital strain, acestea vor duce la o concurenta pe o piata care era controlata pana in acel moment exclusive de stat. Aparitia posturilor “Antena 1” in 1993 si “PROTV” in 1995 au dus la o cocurenta benefica dar si o extindere rapida a posturilor tv pe o piata care din punct de vedere al statului de drept trebuie sa existe in orice democratie si care teoretic trebuie sa functioneze independent de putere sau de orice alti factori politici. Foarte rapid apar numeroase alte posture tv, publicatii cotidiene, saptamanale, lunare etc. dar si numeroase posture de radio incercand sa acapareze cat mai mult din noua creata piata, insa nu doresc sa fac o istorie a mass media post-decembriste ci vreau sa detaliez o cu totul alta tema si anume dependenta mass media de politic.

Desi aparitia pe piata a numeroase grupuri media trebuia sa duca la o independenta a presei mai mare acest lucru nu s-a intamplat si nu se intampla nici in momentul de fata. Cei care au investit in aceste domenii pentru a-si asigura supravietuirea datorita acerbei concurente create, au trebuit la un moment dat sa se implice politic prin orice mijloace posibile (santaj, atac la integritatea morala a unui politician etc.). Fie ca ne referim la “Grupul Intact”, condus de Dan Voiculescu, care ajunge cu ajutorul acestui trust sa se implice politic prin infiintarea unui partid si apoi aliindu-se cu unul din partidele fruntase din tara (PSD + PC), sau ca ne referim la aparitia trustului media condus de fratii Paunescu, cunoscuti membrii din lumea de afaceri dar si membri ai PD-L, toate aceste exemple sunt doar cateva care arata ca mass media romaneasca in nici un caz nu este una independenta ci una in cel mai bun caz interdependenta de mediul politic.

In momentul de fata este trist ca s-a ajuns ca mass media sa reprezinte nu un mijloc de cercetare jurnalistica si informare corecta ci o arma folosita de catre diverse persoane cu putere politica, economica pentru a-si satisfice obiective personale. Poate ca mass media romaneasca are nevoie, la fel ca si politica romaneasca si mentalitatea romaneasca, de timp pentru a creste si a se maturiza astfel sa se ajunga la un cu totul alt nivel de profesionalism jurnalistic.

Sunt foarte multe de punctate pe acest domeniu si promit ca in timp poate voi dezvolta mai mult acest subiect in mai multe post-uri.

Predoiu Alexandru

“Europa Liberă, Aici” este o campanie naţională vizînd obţinerea de sprijin şi strîngerea de fonduri pentru înfiinţarea unui “Centru de Cercetare şi Documentare Europa Liberă” la Bucureşti. Proiectul este iniţiat şi coordonat de Institutul Român de Istorie Recentă împreună cu echipa foştilor angajaţi şi colaboratori ai Departamentului Românesc al Radio Europa Liberă.

A.S.I.D. se adaugă susţinătorilor acestei iniţiative. Considerăm că este un proiect de interes maxim pentru studenţii Facultăţii de Istorie şi pentru toţi tinerii interesaţi de istoria noastră, ca popor. În acest sens, asociaţia reprezentativă a studenţilor la istorie, organizează dezbaterea “Fenomenul Europa Liberă”, analizand rolul postului de radio care a devenit unul dintre simbolurile luptei anticomuniste.
Invitaţii evenimentului sunt: Liviu Tofan, şeful redacţiei ştiri;director adj. Europa Liberă, Nestor Rateş, director Europa Liberă, prof. dr. Adrian Cioroianu, conf. dr.Virgiliu Ţârău, Vicepreşedinte al Colegiului C.N.S.A.S., conferinţa fiind moderată de lector dr. Daniela Zaharia. Dezbaterea face parte din proiectul “File de istorie”, care constă în dezbaterea unor teme deosebite din trecutul Romaniei.
Evenimentul beneficiază de sprijinul Facultăţii de Istorie, Institutului de Istorie Recenta (IRIR), Asociaţiei Studenţilor din Universitatea Bucureşti şi Biz Campus.

Detalii pe  http://www.asid-ub.ro

M. B.

Din cate stiti Republica Moldova se afla in acest moment la un punct de rascruce in ceea ce priveste viitorul sau  politic dar si al populatiei sale. La ce ma refer? Dupa “revolutia portocalie” sau “revolutia twiter” de anul trecut in care populatia a ajuns la o masa critica in care nu mai putea sa admita conducerea comunista a lui Vladimir Voronin s-a ajuns intr-un final prin sacrificiul populatiei dar si prin unirea partidelor anti-comuniste sa-l “detroneze” pe liderul comunist. Desi initial publicatiile din occident au scris ca a este o revolutie esuata si ca nu se vor produce schimbari in structura de conducere a statului, acest pesimism s-a dovedit intr-un final ca este total gresit iar ceea ce parea a fi un esec a fost defapt un mare succes pentru populatia din Moldova dar si pentru politicieni din acesta tara.

Lasand foarte scurta prezentare istorica la o parte, vreau totusi sa prezint cu totul altceva in ceea ce priveste relatia romano-moldava si anume ideea, din ce in ce mai accentuata, a unei uniuni a Romaniei cu Basarabia. Acest lucru este cunoscut si dorit de mult de diverse medii, organizatii etc. din ambele tari, insa lucrul ce ma determinat sa scriu acest articol este faptul ca o publicatie din Rusia si anume ediţia electronică a cotidianului Nezavisimaia Gazeta, citată de Unimedia.md care sustinea ca ultimele actiuni ale statului Roman, ajutoul financiar de 100 milioane euro dar si intrarea in vigoare a acordului privind traficul de frontiera dintre cele doua state, sunt clare prime intentii ale unui proiect unionist care conform politologilor rusi in cazul in care s-ar fructifica acest proiect ar duce la destabilizarea Europei de Est.

Personal eu cred ca in ciuda faptului ca Romanai dat dovada de numeroase “ semne de prietenie” fata de vecina noastra, din care sa amintim si prezenta presedintelui Romaniei Traian Basescu intr-o vizita oficiala, nu inseamna neaparat ca incearca sa implementeze un proiect unionist, ci doar o apropiere fata de aceasta tara pentru a o atrage mai aproape de sfera de influenta a UE dar si a NATO, astfel aratand occidentului ca Romania reprezinta o tara cu influenta in zona dar in acelasi timp sa intareasca relatiile cu vecinele sale acest lucru fiind in acest moment necesar datorita faptului ca in Ucraina alegerile au fost castigate de catre pro-rusul Viktor Ianukovici (nu voi dezvolta acest subiect in postul de fata).

In ceea ce priveste Rusia cred ca este foarte atenta la ceea ce se intampla in acest moment atat in Romania cat si in Republica Moldova, insa sunt sigur ca la aceasta ora este mult mai interesata de realtiia cu Ucraina pe care are iar sansa o atraga in sfera sa de influenta. Deasemenea o alta tinta sunt sigur ca o constituie Georgia pentru a asigura un coridor complet favorabil cu Turcia care este o tara cu un potential enorm din toate punctele de vedere.

O sa fie foarte interesant de urmarit care vor fi urmatoarele actiuni ale Romaniei dar mai interesante o ar trebuie sa fie semnele pe care Republica Moldova o sa le transmita atat fata de Romania cat si de Rusia sau UE/NATO.

Predoiu Alexandru

Marius Baloş

Astfel avem PSD-ul care a fixat ca pe data de 20 februarie sa se tina alegerile generale pentru functia de presedinte al partidului, post pe care se bat in acest moment trei candidati importanti: Mircea Geoana, Miron Mitrea si Cristian Diaconescu. Fiecare candidat a venit cu un proiect si o viziune proprie in ceea ce priveste starea actuala a partidului, insa ramane de vazut cine va fi candidatul cu cea mai mare influenta in partid si cel care va prealua fraiele partidului.

In aceeasi nota s-au desfasurat, nu cu multe zile in urma, simultan, adunarile generale ale liderilor din partidele PNL si PD-L la Poiana Brasov. Daca in cadrul acestor adunari, cea desfasurata de catre PNL nu a fost “prea spectaculoasa”, daca ne uitam la atentia pe care mass media a dat-o, si s-a rezumat doar la anumite dezbateri pe teme de mentalitate a politicianului, atacuri mai mult sau mai putin directe la adresa unor membri din partidele adverse, stabilirea unui viitor congress general in toamna actualului an etc., in ceea ce priveste PD-L, europarlamentarul Cristian Preda a venit cu un proiect concret, sustinut si de colega lui de la Parlamentul European, Sulfina Barbu, prin care dorea sa schimbe forma partidului din care face parte incepand cu sigla si ajungand si la anumite schimbari ideologice sau structurale.

Daca-mi permiteti o parere personala pot spune ca in ceea ce priveste mentalitatea politicianului roman, daca privim evolutia sa din 1989 pana in prezent s-a schimbat enorm in ceea ce priveste viziunea dar si profesionalismul cu care-si fac treaba, insa aceasta schimbare o vedem doar la liderii de la nivel central si la o parte din politicienii tineri care incept sa aiba pretentii de a obtine functii din ce in ce mai mari in cadrul partidului dar si in stat. In ceea ce priveste reformarea partidelor cred ca ar trebui sa fie luate in serios aceste adunari si alegeri interne si sa se profite de acest lucru pentru ca partidele sa evolueze spre o ideologie clara care sa fie respectata, intealeasa dar si aplicata. Liderii de partid trebuie sa inteleaga ca aceste organizatii sunt privite de catre omul de rand ca fiind cele mai corupte din sistemul politic al statului de drept, iar la acest aspect trebuie sa se umble daca vor ca in viitor sa-si mentina actulalele bazine electorale.

Alexandru Predoiu

Dar sa vedem in ce stadiu sunt partidele politice de top in acest moment. Doresc sa incep cu o scurta prezentare a ceea ce este PD-L la aceasta data. Dupa cum am spus este un partid care a dat un presedinte, care conduce un guvern, care are o majoritate in parlament cu ajutorul etnicilor maghiari din UDMR si a independentilor si care in acest moment nu are nici probleme interne datorita faptului ca acest partid este unul care nu este compus din grupuri ci este construit pe imaginea unei singure personae si anume Traian Basescu.

Al doilea partid de masa din Romania este fara indoiala PSD-ul, partid care in acest moment parcurge o adevarata lupta interna pentru postul de presedinte al partidului. Actualul presedinte Mircea Geoana care in alegerile din noiembrie – decembrie 2009 nu a reusit sa-l infranga pe principalul sau contracandidat a si actualul presedinte Traian Basescu, iar odata cu inceperea noului an si aparitia unor noi scandaluri legate de asa zisa “flacara violeta” si de atacurile energetice din timpul dezbaterilor pentru prezindetiale au afectat serios imaginea lui si o sa permita adversarilor din partid ca Adrian Nastase sau Miron Mitrea, care astazi si-a depus candidatura pentru presedentia partidului, sa aibe sanse reale de a castiga la alegerile din martie. Problemele pentru acest partid vor aparea daca Mircea Geoana o sa castige aceste alegeri deoarece Miron Mitrea, Cristian Diaconescu dar si alti membri de partid au declarat ca o sa plece din partid. Aceasta eventuala ruptura a PSD-ului nu poate decat sa ajute  PD-L- ul in viitoarele alegeri: cele locale si cele parlamentare si este interesant sa vedem care va fi pozitia PC-ului in acest eventual divort.

PNL in acest moment este un partid care sta bine in ceea ce priveste imaginea membrilor sai desi in campania electorala putea sa investeasca mai mult in imaginea lui Crin Antonescu si in acelasi timp in imaginea partidului. De mentionat ca acest partid trebuie sa-si extinda influenta si la populatia din mediul rural, asta daca doreste vreodata sa aiba sanse la alegerile din viitor.

O intrebare foarte buna care merita sa fie pusa si in acest moment este ce se va intampla cu PD-L ca partid odata ce fauritorul partidului Traian Basescu nu va mai putea sa candideze pentru functia de presedinte. Este clar ca acesta va trebui sa mentioneze pe cineva ca si succesor si in acest moment personal cred ca este greu de ghicit pe cine dar multe optiuni nu sunt : Emil Boc, Adriean Videanu, Radu Berceanu. O optiune pe care Traian Basescu o are este de a prelua modelul rusesc a lui Putin si Medvedev si sa-l aplice in acelasi fel cu succesorul sau.Pe final permiteti-mi sa inchei cu o expresie in limba engleza si sa spun time will tell.

Alexandru Predoiu

Locul PNL-ului, ca un partid care se vrea de dreapta (desi, raportandu-ne la unele apucãturi, e mai mult un deziderat decat un fapt in sine) nu poate fi decât alãturi de marea familia popularã care grupeaza partidele liberale clasice de dreapta, crestin-democrate şi conservatoare. Odatã cu mutarea PD-ului devenit ulterior PD-L in fotoliile populare, e greu de crezut cã liberalii mai pot spera la un loc în aceeasi familie politicã. Scena politicã româneasca pare deja polarizatã, PNL-ului revenindu-i rolul de partid-balama (partid cu care îţi asiguri majoritatea). Dar, ţinând cont de nebuloase doctrinare de la noi, situaţia nu pare definitiv compromisã, iar o rocada de putere intre PD-L si PNL nu ţine de ipotetic-infinitezimal ci de modul PNL-ului de a se reforma si, mai ales, clarifica doctrinar.

Marius Baloş